luni, 24 octombrie 2011

Regina, robului său



                        Domnule cel trist şi singur
                        Pune caii şi aşteaptă
                        La regala mea trăsură
                        De iluzii despuiată.

                        Domnule cel fără urmă
                        Vom străbate-n cerc regatul
                        Fără drumuri fără piatră
                        Ce în sine se arată.

                        Domnule aflat în lumea
                        Măsurată-n învelişuri
                        Te voi duce mă vei duce
                        Dincolo de fel şi chipuri.

                        Domnule cel trist şi singur
                        Haide, căci eu sunt regina
                        Aşteptărilor a toate
                        Dincoace de toţi în parte.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu