Editura Cuvântul Nostru, 1999
Motto
Dacă îndepărtăm măştile, rămân alte măşti, şi tot aşa la
nesfârşit până când totul nu este decât durere.
“ …creştinismul nu se opune lumii prin excludere, ci prin voinţa de a modifica lăuntrul lucrurilor ( de aici dogmatica omului nou ). Spiritual creştinismul nu este în mod firesc solidar cu constructivismul, ci mai degrabă cu renovarea sau cu restaurarea lumii. În fond, spiritul în care creştinismul a remodelat lumea este afin cu cel pe care, laic, îl numim liberal.”
ACTUL I
Scena I
( Manole se adresează meşterilor şi sălii în acelaşi timp pe un ton cald, care poartă amprenta frământărilor sale. )
Manole
Cum să vă spun....
Imaginaţi-vă viaţa ca pe un drum. Mai întâi copilăria – ţinutul acela inconfundabil – care, pe măsură ce îl străbatem, îşi defineşte hotarele în aşa fel încât, în clipa din urmă, fiecare îl regăseşte aşa cum l-a trăit: unii ca o ţară mereu necuprinsă, alţii strâmt ca un cotlon. În copilărie nu exişti cu adevărat. Este întotdeauna ceea ce rămâne de la alţii ca ecoul unei chemări sau al unui ţipăt. Nu trăim viaţa noastră ci a altora. Viaţa celor care mai aveau câte ceva de spus dar le-a închis gura ţărâna, ori cerul, ori apa sau pur şi simplu o eroare. În copilărie tot ce ne înconjoară există la alte dimensiuni. Cerul este aproape, dincolo deci de streaşina casei. Lumea este mereu în jurul tău, lipită de gardul vecinului, care are nişte mere aurii şi zemoase de-ţi lasă gura apă. Aşa stând lucrurile, întinzi mâna, iei un măr, îl mă...
(Întinde mâna pentru a lua mărul şi, când să-l ducă la gură, se aude o lovitură).
Ah! Na, că l-am scăpat... Da, aşa este, alţii sunt cei care ne trăiesc copilăria noastră... Ori poate lumea nu este decât un du-te vino între fruct şi plesnitură! Şi pentru că trebuie conservată, îşi modifică dimensiunile. Devine mai mică, mai uşor de manevrat în aşa fel încât să încapă într-o schemă de previziune sau într-un adăpost de beton.
(Se aude o melodie. Este balada "Hey you've got to hide your love away" – Beatles. Muzica se transformă treptat în zgomote printre care se desluşesc propoziţii de felul: "Hei, ştii foarte bine că nu ai voie să trăncăneşti". "Hei, ce dracu' te-a apucat, vrei să schimbi tu lumea". Muzica se aude tot mai slab. )
Manole
Parcă voiam să vă spun ceva.
( Cor uşor cântat).
Hei! Te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se-nalţă zidurile tale?
Meşterii
A construi, meştere, a construi!
Manole
A construi înseamnă a-ţi aduce aminte, a face un efort continuu de memorie. Ca şi cum ai fi aruncat în apele unui râu mare şi adânc.
Forţele răului
Nu aveţi memorie.
Voi nu ştiţi să construiţi
Ci doar să suferiţi.
Manole
Şi trebuie să înoţi mereu pentru a ajunge la mal.
Acolo veţi găsi Locul.
Meşterii
( în cor )
Manole, Manole, Manole!
Manole
Proiectez, visez şi construiesc spaţii în care nostalgia se găseşte în stare pură. În care se face psihoterapie aproape pe gratis. În care cuvintele se spun pe de rost, pentru a surprinde imaginea Tatălui în spatele Fiului.
Spectatorul
Cred că a sosit momentul să intervin.
Manole
Dumneata?! A, da! Oricum voiam să semnalez prezenţa spectatorului în mijlocul nostru. Acum vă repet: printre noi există tot timpul un spectator.
Spectatorul
Meştere permiteţi-mi ca în numele maselor de spectatori să rostesc angajamentul prin care...
Meşterii
Şi acum trebuie să intre în scenă forţele răului.
Spectatorul
Vă rog să nu apăreţi cu ceva şocant. În ce priveşte forţele răului trebuie să ne păstrăm buni şi curaţi. Nu ne tulburaţi.
Forţele răului
Noi nu apărem. Suntem mereu prezente. Nu ne vedeţi pentru că nu ne puteţi privi în faţă. Disimularea este chipul nostru.
Manole
Va trebui să ne retragem înlăuntru.
Spectatorul
Nu mă lăsaţi singur în întunericul ăsta.
Manole
Din moment ce nu putem fi solidari, suntem singuri. Oricât v-aţi iluziona, cale de mijloc nu există. Iar ceea ce vorbeşte cu convingere despre singurătatea noastră este masca pe care o poartă fiecare dintre noi. Unii o numesc fizionomie, alţii caracter... Dar mai bine să le punem şi veţi vedea... vă rog măştile!
(Pauză prelungită, este evident că ceva nu merge, la început această pauză poate fi disimulată dar, treptat se instalează neliniştea în legătură cu bunul mers al spectacolului. Meşterii şoptesc între ei, Manole este încurcat, nehotărât şi ….. în ultimul moment găseşte o replică pe care o rosteşte în mod firesc).
Manole
Regia tehnică! - vă rog măştile.
(Pauză prelungită, după care apare băiatul).
Manole
Haide, domnule, mai repede. De ce nu aduceţi măştile?
Băiatul
Au fost oprite de cenzură.
Manole
Cum ? Ce-ai spus?
Băiatul
Eu nu ştiu nimic... doar ce-am auzit aşa, întâmplător... că se vorbea.
Manole
Ce se vorbea?
Băiatul
Se spunea că nu e bine... că la adăpostul lor s-ar putea întâmpla cine ştie ce... că oricum e riscantă o acţiune de mascare, aşa, în masă.
Manole
Uită-te la mine. Dumneata ori eşti beat ori eşti tâmpit şi nu-mi imaginez prin ce întâmplare ai ajuns aici. Cum să fie oprite de cenzură, din moment ce erau incluse în spectacol. Îţi spun şi replica la care trebuiau să fie aduse:
"Regia tehnică, vă rog să-mi aduceţi măştile". De fapt, ai auzit-o în culise aşa cum a auzit-o toată lumea.
Şi apoi, când puteau fi oprite de cenzură?
Băiatul
În ultimul moment.
Manole
Asta-i propoziţie de piesă poliţistă. N-are ce căuta aici... Poate ai încurcat dumneata spectacolul?!
(Apare administratorul treatrului, pare că este în trecere, aparent fără legătură cu ceea ce se petrece pe scenă).
Manole
Domnule administrator, ce se întâmplă, unde sunt măştile?
Administratorul
Despre ce măşti vorbiţi?
Manole
Vă bateţi joc de mine... nu se poate... nu visez... dumneata eşti administratorul teatrului, nu-i aşa?... eu sunt meşterul Manole. Vreau să spun, actorul care îl interpretează pe meşterul Manole; ei sunt colegii mei, adică meşterii, de cinci, şase ani suntem împreună. (recules).
Dar spectacolul a fost aprobat!
Administratorul
Ei şi ce, crezi că ne încurcăm în formalităţi? Şi apoi nu am stabilit un lucru: ce înseamnă măştile la urma urmei? Mascare sau demascare? Crezi că nu ne prindem ?
Manole
Cum…? ai îndrăzneala să intervii într-un spectacol despre care habar nu ai? Cu ce drept? Unde te crezi?
Administratorul
Trebuie să fim vigilenţi, indiferent unde ne aflăm, să nu se strecoare vreo idee dăunătoare. De altminteri, nu am făcut-o de capul meu, am primit indicaţii în acest sens. Mai sunt şi lucruri pe care nu le ştii Manole. Nu ai acces la ele.
Corul
Hei, te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se-nalţă zidurile tale?
Administratorul
În definitiv, la ce-ţi folosesc măştile?
Manole
Ai să plăteşti scump intervenţia asta nesăbuită!
Administratorul
La noi, banii nu contează, meştere, dacă te referi la ei, ci liniştea, auzi meştere, liniştea. Iar tu Manole, de fapt, nu vei construi nimic. Te zbaţi în zadar. De altfel, zidurile se năruie mereu. Nu poţi nega evidenţa.
Manole
De asta sunt aici, ca să neg evidenţa.
(În timpul ăsta, meşterii au cumpărat câte o mască de la băiatul care le-a adus şi le-a vândut contra unor sume de bani).
Manole
Te înşeli, administratorule, şi oricâtă putere ai avea acum, cu timpul vei deveni un incident, un amănunt grotesc. Îţi voi dovedi aceasta prin faptul că nu sunt singur. Iată meşterii mei, ei sunt dovada. Împreună cu ei voi înălţa zidirea. Hai meşteri mari, calfe şi zidari, arătaţi-i acestui om cine sunteţi.
(Până acum, absorbit de dialogul cu administratorul, Manole nu a remarcat târguiala meşterilor şi nici transformarea lor treptată în măşti).
Unul dintre meşteri
Cine suntem? Fiecare dintre noi face parte dintr-un personaj colectiv numit nouă meşteri mari. Suntem doar un semn al lepădării de sine. Solidaritatea noastră se afirmă la nivelul vorbelor nu al realităţii.
Manole
(contrariat )
Căutaţi, scormoniţi în memorie, în ziduri, în visele, în rudele şi prietenii voştrii. Trebuie să daţi de ceva. Măcar de o parte din voi.
Meşterii
Noi nu avem memorie. Noi nu avem ziduri. Noi nu avem vise. Prietenii... rudele... prietenii...
Manole
Tu cine eşti ?... parcă ai fi...
Întâiul meşter
Nu te mai chinui Manole. Oricum nu m-ai recunoaşte. Ţi-am urmat îndemnul şi am pus masca în ciuda cenzurii ivite. Sunt cel ce se frământă. În speranţa că...
Manole
Dar eu nu dau şi nici nu iau speranţe. Eu doar încerc să le dezvălui în voi. Dar tu?
Al doilea meşter
Ştiu eu ce să-ţi spun? În schimbul unei sume de bani nu mai sunt nimeni. Ori poate acum am devenit cineva.
Manole
Trebuie să dau peste cineva care se cunoaşte pe sine. Poate tu eşti...
Al treilea meşter.
Nu mai ştiu Manole. Dacă aş fi pus masca la timp, aş fi fost un personaj. Unul care-şi caută identitatea. Pe când aşa... Am devenit brusc un nonconformist, poate chiar un revoluţionar. Este inutil să mai căutăm înlăuntru.
Manole
(atitudine schimbată, renunţă să mai caute, uşor ironic)
Dar tu ce preţ ai?
Al patrulea meşter
(încearcă să-şi scoată masca dar nu reuşeşte, pare crescută pe faţă)
Manole
Să te ajut.
Al patrulea meşter
Nu se poate. Eu nu primesc ajutor... Asta e o mască specială. Una de conducător. Vrei să vezi?...
(scurtă pauză, apoi către meşteri)
Oricât am căuta...
Meşterii
Oricât am căuta
Al patrulea meşter
Nu găsim nimic înlăuntru
Meşterii
Nu găsim nimic înlăuntru
Al patrulea meşter
Suntem tot timpul într-un balans echivoc...
Meşterii
Suntem tot timpul într-un balans echivoc
Al patrulea meşter
Între a dărâma şi a construi
Meşterii
Între a dărâma şi a construi
Al patrulea meşter
Noi nu construim, ci doar suferim
Meşterii
Noi nu construim, ci doar suferim
Al patrulea meşter
Iată adevărata noastră identitate!
Meşterii
Iată adevărata noastră identitate!
Manole
(resemnat)
Daţi-vă măştile jos. Clipa a trecut. Oricum nu ştiţi ce să faceţi cu ele.
Bocetul Anei
Manole, Manole,
Meştere Manole,
Viaţa ta ţi-o fură
Oameni cu figură
Fără de măsură.
Păcatele toate
Le-oi zidi pe toate
Ele trec intacte
Din viaţă în moarte.
Scapă! fugi! Manole,
De jos, sus pe schele.
Pe la cântători
De-acolo să zbori
În zbor necesar
Nălucă zidar.
Şi pe la chindie
Să torni apă vie
În fântâna seacă
Pe unde-or să treacă
Popoarele-n turme
Să-şi găsească urme...
Din ea să se-adape
Cu credinţă toate.
Manole
Pot să vă spun doar atât. Nu vă sustrageţi trecerii. Trecerea, iată, este singura noastră şansă. Exilaţi pe pământ trebuie să cronometrăm existenţa. Altminteri ne pierdem în neant.
Scena II
Spectatorul
Visez sau este realitate?
Manole
Şi una şi alta.
Meşterii
Manole, vrem visele tale!
Manole
Atunci ascultaţi!
Întâiul vis al meşterului Manole
Pământul era un dovleac mare, frumos. De jur împrejurul lui era intuneric. Ana, soţia mea, l-a luat, l-a dus într-un cuptor uriaş sub care ardeau în corolele lor milioane de flori. După ce l-a copt bine, a tăiat dovleacul în bucăţi şi l-a împărţit mulţimii. În jur era adunată lume multă. Popoare întregi care aşteptau. Aşteptau într-un fel ciudat. Cu mâinile în sân. Deodată mulţimea a început a striga în toate limbile pământului: "La ce bun?"
Meşterii
Noi nu putem striga: "La ce bun!"
Al doilea vis al meşterului Manole
Ana alerga la fiecare din milioanele acelea de oameni. Alerga plângând. Lacrimile îi curgeau pe faţă, pe sâni, pe mâini... până la picioarele de unde a început să crească un zid de piatră care a prins-o cu totul.
Mulţimea tăcea.
Mulţimea asculta.
Cuvintele singure pluteau pe deasupra oamenilor. Le intrau în păr, în ochi, în gură, dar nimeni nu înţelegea nimic... O senzaţie imensă de panică m-a cuprins. O tiranie a urâtului domnea în fiecare fibră a lumii. Nimic nu se putea înălţa, totul rămânea într-o mlaştină continuă.
Meşterii
Manole, îţi suntem datori o zidire. Arată-ne drumul şi fă ceva să ieşim din păcatul necunoaşterii în care ne zbatem, alungă urâtul din noi şi stăpâneşte peste întinderile albe ale sufletelor noastre.
(Meşterii vin şi depun măştile la picioarele lui Manole)
Manole
Veniţi, meşteri! Avem de străbătut drum lung şi greu şi cine ştie dacă vom ajunge cu adevărat.
Corul
Hei, te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se-nalţă zidurile tale?
Ana
Pentru că tu îmi propui un joc, Manole, îl vom juca.
Manole
Dacă ai şti Ana, cât m-am rugat să nu...
Ana
„Dă Doamne pe lume
O ploaie cu spume
Soaţa să-mi oprească
Acas’ să-mi pornească
Pruncul să mi-l crească
Să mă fericească.”
Nu ştiam de unde vin şi de ce-mi sună în urechi cuvintele astea frumoase şi vechi. În timp ce te aşteptam, m-a cuprins dor şi nelinişte. Şi vorbele astea care nu-mi mai dădeau pace... să mi le fi spus tu la plecare... să le fi auzit aiurea. Şi pentru că nu-mi aduceam aminte, am pornit să te caut...
Manole
Te-ai îndoit vreo clipă că m-ai putea găsi?
Meşterii
Îndoiala - iată supremul principiu creator. Îndoiala ne macină cugetele şi ne facem mai umani.
Ana
Înainte de a veni la tine am avut un vis. M-a tulburat foarte, e un vis ca un semn şi tare mă tem să...
Manole
Spune-mi-l, Ana.
Ana
Trebuia să nasc copilul, băiatul pe care îl aşteptam. Se făcea că veniseră ursitoarele, aşteptau cu nerăbdare copilul. Mă tot întrebam de ce veniseră mai devreme. Mă chinuiam şi nu puteam să-l nasc. Atunci, una dintre ele m-a sfătuit, pentru ca să se împlinească sorocul, şi să nasc,… să te zidesc pe tine. La început m-am speriat şi nu ştiam cum să-ţi spun, mai ales că tu erai tot timpul plecat... Cât puteam să mai aştept oare? Şi apoi nu ştiam nici unde, nici cum să te zidesc. Dar tot ea mi-a arătat că trebuie să te zidesc într-o fântână, din care să-şi ostăiască setea cei plecaţi la drumuri lungi, fără întoarcere. Ca să-mi fie mai uşor ea te-a prefăcut în pasăre şi cu cât zburai mai înalt la cer, cu atât mai mult se adâncea fântâna. Pentru că nu puteam să-mi ţin plânsul, şiroaie de lacrimi curgeau din ochii mei. Ursitoarea a umplut fântâna cu ele în chip de apă limpede şi curată. Atunci am născut copilul, era băiat, i-am dat numele Manole, adică Ziditorul, pentru că se născuse din zidirea acelei fântâni.
Scena III
Spectatorul
Să văd ursitoarele. Nu pot să cred dacă nu le văd.
Meşterii
Necredinţa ta te va duce spre nefiinţă. Iată noi suntem ursitoarele. A zidi înseamnă a ursi.
Spectatorul
Ana, tu eşti singura care poţi face să dispară vălul sau zidul ăsta, numiţi-l cum vreţi, dintre mine şi ziditorii tăi.
Ana
Singura şansă e să înţelegi cum funcţionează iluzia.
Meşterii
Unde suntem, Ana, unde suntem? Trebuie să existe o cale, trebuie să existe.
Ana
Iată-mă, sunt aici, în visul lui Manole. Dar tu unde eşti Manole?
Meşterii
Vrem să auzim ce este în gândul lui Manole. El este şi nu este în acelaşi timp printre noi.
Manole
Domnilor, să fim aici şi acum. Fac apel la simţul vostru de prezenţă. Trebuie să părăsiţi orice divagaţii sau stări inutile şi să vă concentraţi existenţa în acest punct în care ne aflăm. Punct pe care, de altminteri, nici eu nu-l cunosc, dar asta nu are nici o importanţă. Pentru a-l atinge, trebuie să faceţi un exerciţiu liber de voinţă. Ca să construieşti trebuie să dispui de istorie. Chiar dacă temelia construcţiei se află în mit.
Meşterii
Ce putem face atunci?
Manole
De când este lumea, conducătorii popoarelor au fabricat neîncetat mituri. Cu ele au putut şi pot să strunească mai uşor lumea. Mituri religioase, mituri politice, mituri sportive, mituri războinice. Toate formează un cer fals, spre care individul solitar şi disperat îşi îndreaptă privirea.
Neagoe
“Nouă meşteri mari
Calfe şi zidari
Şi Manole zece
Care vă întrece
Iată Locul meu
Să zidiţi eu vreu
Mânăstire înaltă
Cum n-a mai fost altă
Că de nu apoi
Voi zidi pe voi
Voi zidi de vii
Chiar în temelii.”
Spectatorul
Nouă meşteri mari, Manole surâde.
Cine zboară de pe schele nouă nu ne-o spune.
Manole
Vedeţi? Noi trebuie să-l trecem pe Neagoe din istorie în mit.
Suntem o punte peste acest abis.
Meşterii
Şi dacă refuzăm?
Cel Ce Nu E
M-aţi chemat? Eu sunt Cel Ce Nu E. Refuzul este fiinţa mea.
Manole
Tu aici?
Cel Ce Nu E
De ce te miri?
Cred că aveai nevoie de mine.
Manole
Nu.
Cel Ce Nu E
Păcat. Te-aş fi învăţat lucruri interesante. Văd că nu e momentul să apar. Dar voi reveni. Asta o ştii.
Ana
De ce te temi, Manole?
Manole
Te iubesc, Ana.
Spectatorul
Nu se poate. Aşa ceva nu s-a mai spus demult pe scenă. În iubire trebuie să existe prejudecată şi puţină ambiguitate este chiar necesară.
Manole
Dragostea nu există. Există doar o sete imensă,.. aşa, ca o dorinţă nelămurită de a pleca din noi spre... Cu timpul Ea se cuibăreşte, în locul rămas gol şi semnul că a intrat în ordinea firească a lucrurilor este copilul. Ţipătul copilului reformulează problemele amorului.
Neagoe
Sunt de acord cu atât mai mult cu cât este nevoie de copii.
Spectatorul
În cazul ăsta trebuie să accepţi şi ţipetele lor. Cu cât mai mulţi copii cu atât mai multe ţipete.
Neagoe
(către meşterii care devin oameni de ordine)
Luaţi-l. Vorbeşte prea mult. El nu va mai şti nimic de acum înainte. Şi în general, pentru unul ca el viitorul este ascuns.
Corul
Nouă meşteri mari, Manole surâde
Cine zboară de pe schele nouă nu ne-o spune.
Neagoe
Şi, ca să dăm un sens prezenţei lui, propun să-l zidim.
Meşterii
Pe cine să zidim, Neagoe?
Neagoe
Pe el (arată către spectator). Pe ei (arată către sală). Şi pe toţi acei care vor să fie zidiţi. Zidiţi de vii chiar în temelii.
Ana
Mi-e teamă. Îmi pare că din toate părţile pândeşte pericolul. Aerul din jur e incărcat cu colţi de lup... cred că dacă aş face o mişcare m-ar sfâşia... ah... Nu simţiţi? Există ceva peste tot pe pământ, în aer, în paturile voastre, în copiii voştri, ceva care vă sfâşie? Încercaţi să umblaţi în voie... ah...
Spectatorul prins
Scapă-mă, Ana, eu oricum n-am venit
Nimic să zidesc sau să neg dărămând
Doar haina iluziei s-o îmbrac lăcrimând
De jale, de dor, de neputinţă şi chin
Ca şarpele casei lipsit de venin.
Neagoe
Mai vrea cineva să fie zidit?
Haideţi. Trebuie să avem o participare cât mai largă, unanimă dacă se poate.
(Pauză, surprins parcă).
Cum, nimeni? Ori poate credeţi că v-aţi plătit scaunele ca să staţi confortabil în ele şi să fiţi spectatori ambientali... Ei bine, atunci să supunem la vot zidirea compatriotului vostru. Cine este pentru, cine este împotrivă, se abţine cineva? Aşadar, în unanimitate de voturi sala a hotărât zidirea cetăţeanului aici prezent şi cred că domnia sa nu are nimic împotrivă, ba chiar îşi exprimă adeziunea. Cetăţene, ai cuvântul.
Cuvântul de adeziune al spectatorului jertfit
Îmi exprim, pe această cale, satisfacţia de a putea da o mână de ajutor la ridicarea zidului. Ce spun o mână de ajutor. Mă dăruiesc cu totul acestei lucrări grandioase pentru fericirea şi bunăstarea tuturor. Nu voi precupeţi nici un efort să înalţ zidul deasupra mâinilor, a capului meu, a întregii mele fiinţe. Aduc astfel, modestul meu omagiu acestui zid al viitorului. Cred...
Neagoe
Hai, daţi-i zor, nu avem timp de pierdut. Vreau să văd zidul ridicat.
(Meşterii îl iau pe spectator, care nu înţelege ce i se întâmplă şi-l duc în culise).
Manole
(apare cu lampa căutând prin întuneric).
Neagoe
Ce cauţi, Manole?
Manole
Aici era un om.
Neagoe
Am văzut doar un singur om. Spunea că-l cheamă... a nu... era un spectator...
Manole
Tu poţi folosi orice mijloc pentru a dăinui. Pe când eu nu am decît o singură cale. Auzi... una singură. Zidurile se năruie mereu pentru că nu am găsit-o... nu încă. Scopul meu este acela de a ajunge într-un Loc care se cheamă graniţa sufletelor noastre cu nemărginirea.
Neagoe
Construcţia porneşte de la un dezechilibru, de la un delta. Eu vi-l provoc. Voi va trebui să-l rezolvaţi.
Meşterii
Poţi să ne spui că această graniţă nu există sau că este o ţară a nimănui? Nu, Neagoe. Ea este postul nostru de avangardă împotriva haosului. Este un refuz şi o acceptare în acelaşi timp, refuzul de a căuta mijloacele cu orice preţ şi acceptarea unei stări esenţiale în care dăinuieşte acest loc şi anume libertatea. Căci, la noi, acest cuvânt ia forma locului care a încuibat-o, precum o pasăre ouăle şi puii: deal-vale-deal-vale fără să ţipe sau să scoată pumnalul, nici să zboare în altă parte. Pentru că asta nu este o ţară de cuci. Ci hotărât şi limpede ca o doină pornită şi întoarsă mereu la sine într-o unduire firească şi imposibil de îngenuncheat. Încearcă să cânţi şi vei vedea.
Corul
Hei, te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se’nalţă zidurile tale?
Scena IV
Meşterii
Cine eşti şi ce cauţi aici?
Copilul-Anei Manole
Sunt Copilul-Anei-Manole şi m-a trimis mama cu de-ale gurii.
Manole
Te văd cu mâinile goale.
Copilul-Anei-Manole
Da, pentru că nicodată nu te găsesc în acelaşi loc, mi-am însemnat drumul de întoarcere cu ce aveam în traistă.
Manole
În zadar, dragul meu, pentru că nu există întoarcere.
Copilul
Să mă fi minţit oare Ana?
Manole
Ana nu minte niciodată.
Copilul
Atunci unde duce drumul ăsta?
Manole
(Îl ia de mână şi îl duce în faţa peşterii).
Priveşte.
(La apropierea celor doi are loc o pantomimă, copilul încearcă să pipăie iar câte unul dintre meşteri se apropie pentru a lua contact cu el, ceea ce nu se întâmplă, se vede graba cu care cei din peşteră execută nişte ordine, după care agitaţia se potoleşte).
Copilul
Vreau să văd, tată, să simt.
Manole
Lumea este frumoasă, dragul meu. Nu există lume mai frumoasă. Asta este cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Este de necuprins frumuseţea lumii.
Copilul
Ce este aceea... lume?
Manole
Lumea... ştiu eu ce să-ţi spun!? dar mai bine să-ţi arăt ceva.
(Manole ia lut din care modelează o figurină).
Dincoace sau dincolo de zid trăim pe cont propriu. Chiar dacă ne risipim întreaga energie pentru a crea şi menţine aparenţe.
(După o scurtă pauză).
Vă puteţi lăsa măcar o clipă cuceriţi de frumuseţea lumii care vă înconjoară? O frumuseţe stranie, perpetuă, nesimţitoare la zbuciumul nostru, la dorinţa noastră de a o încăleca. Nu, cu siguranţă, lumea nu este un măgar. Daţi-vă jos de pe spatele ei, dacă v-aţi urcat din greşeală, din mânie sau din nepricepere. Aşa, uşor, să nu te loveşti... Mai e nevoie să vă spun? O ştiţi fiecare foarte bine. Încercaţi să vă aduceţi aminte.
Copilul
Tată!
Manole
Din perspectiva nemărginirii suntem tot atât de irezolvabili ca şi din aceea a existenţei.
(Termină de modelat figurina, copilul vine, i-o smulge din mănă, aleargă spre zid. Manole, împreună cu meşterii încearcă să-l oprească, dar e prea târziu, copilul a intrat în zid).
Datorită acestui echivalenţe a perspectivelor a apărut indiferenţa, ca semn de relaţie între noi şi lume.
Copilul
În zid mă voi naşte şi lumea privită de aici mi se va părea adâncă, de necuprins. Realitatea va fi piatra asta dură şi nemişcată, iar ceea ce voi iubi cu disperare vor fi umbrele celor ce vor trece mereu prin dreptul ei.
Manole
Vino, copilul meu!
Copilul
Oricum sunt prizonierul creaţiei tale. Spune-mi ce trebuie să fac pentru a fi eu.
Manole
Vino şi lipeşte urechea de zid. Ascultă... mă auzi...
Copilul
Mai tare şi mai clar. Nu înţeleg nimic.
Manole
Ambiguitatea asta transparentă... mă face să cred... nu există soluţie... incomunicabili... şi trişti...
Copilul
Tatăl meu, carele eşti în afară de ziduri
Lasă umbra ta să cadă pe mine
În absenţa ta mă voi naşte mereu
Revoltat nu-mpăcat, tată al meu.
Tatăl meu, carele cauţi veşnicia
Unul într-altul suntem ziditori
Al aceluiaşi cerc necuprins.
Tatăl meu, carele eşti sau nu eşti
Uită-mă, uită-mă, uită-mă!
Meşterii
S-au petrecut lucruri ciudate cu noi.
Parcă am fi la jumătatea drumului dintre viaţă şi moarte, acolo, unde se aude cum latră căţelul pământului. Pe sub piele ne cresc aripi, sângele nostru este îngroşat de furnici, mâinile noastre nu mai găsesc nici un semn pe care să-l mai facă, golul se lăţeşte în noi ca o baltă puturoasă. Şi dacă mai credem că forţe oarbe ne devoră, este pentru că ne-am născut înainte de vreme.
Meştere Mare, redă-ne nouă timpul exact, timpul întocmai. Să nu se mai vândă şi să nu se mai cumpere nimeni. Sufletele noastre să nu mai ia forma lucrurilor şi a împrejurărilor.
De mii de ani dăm târcoale aceloraşi spaime, biciul legii ne mână în turme.
Viaţa este un tunel. Niciodată nu ştii ce te aşteaptă la ieşire. Din loc în loc scrie "Ieşire", dar dacă te iei după indicator, dai cu capul de zid şi cazi şi-ţi frângi oasele. Haide ridică-te ! Ştiu că te doare... n-ai voie să stai... nu poţi rămâne în tunel... vin alţii din urmă şi trebuie să treacă şi ei. Dacă stai îi încurci. Sau te calcă în picioare. Trebuie să ieşi. Altminteri...
Manole
Destinu-i un şarpe, destinu-i un cal, destinu-i o moarte
Fă lumina în acest cumplit bestiariu
Un doi trei, un doi trei, suntem cota parte
Din mulţimea formelor de zi şi noapte.
Meşterii
Timpul de reacţie la iluzii creşte continuu. Este necesară o permanentă corecţie, dar nu are cine să o aplice. Coboară, Manole, în sufletele noastre şi vezi ce se mai poate face.
ACTUL II
Scena I
Manole
Da, viaţa ne fură, domnilor. Este întotdeauna înaintea noastră, fie că suntem la începutul sau la sfărşitul lucrării. Orice se poate amâna de pe o zi pe alta. Viaţa nu se poate amâna pentru că se strică... Aş putea să vă întreb de ce mă urmaţi. Nu o fac pentru că suntem toţi prinşi între zidurile clipei ca într-o scoică. Suntem fire de nisip. Durerea va alege pe unul dintre noi.
Meşterii
Din ce motiv ai hotărât să zburăm?
Manole
(cu ironie).
Pentru că la cer nu te poţi târî.
Judecata voastră prevesteşte una mai înaltă, care vă este deocamdată ascunsă. O veţi înţelege dacă veţi reuşi să fiţi solidari.
Meşterii
Cu toate acestea nu ne-ai răspuns.
Manole
Întrebarea este greşit pusă, pentru că nici un om nu are drept asupra altui om indiferent de ideea pe care o invocă. O intrebare posibilă ar fi aceasta: de ce ne abatem de la fire într-o dispută perpetuă cu destinul nostru?
Meşterii
Şi cine răspunde la întrebarea asta?
Manole
Cei care sunt plătiţi să răspundă la întrebări... lumea aşa cum e făcută este neterminată, este doar o schiţă a ceea ce ar trebui să fie.
Neagoe
În orice act este nevoie de un program. Programul este ceea ce îi separă pe cei ce construiesc, de ceilalţi.
Manole
Ceea ce-i separă pe oameni şi îi defineşte, este calitatea percepţiei acestei lumi. Aceasta îi face pe oameni să fie unici şi inconfundabili chiar dacă uneori sunt adunaţi în turme. Dar adevărata şi dureroasa lor problemă nu este diversitatea, ci serialitatea.
Ana
Manole, Manole,
Meştere Manole,
Zideşte-mă iară
Să nu-ţi fiu povară
Zideşte-mă toată
Întrr-un zid de piatră,
Ca să fiu curată
Credinţa de vatră.
Scena II
Meşterii
Manole, am încercat să visăm şi noi, dar n-am reuşit. Ca să existăm, vrem visele tale.
Manole
Iată deci al treilea dintre visele mele.
Pe Argeş în gios, pe un mal frumos... apoi totul se întinde şi devine oglindă. În apele oglinzii înoată cei nouă meşteri. Sunt goi, sunt solidari. Înoată mereu. Marginile oglinzii nu se mai văd şi nu se ştie de ce oglinda şi apele şi meşterii tremură. Este frig sau înfrigurare. Apoi calmul se întinde şi totul rămâne nemişcat. Rămâne în aşteptare. Nimic nu se mai încheagă. Nici cuvintele. Nici cântecele. Totul aşteaptă... şi voi aşteptaţi, nu-i aşa... Cocoşul... auziţi... Cântecul lui s-a înălţat. Apele oglinzii se tulbură. Ştie cineva unde suntem?
Meşterii
Arată-ne imaginea lunii, imaginea lumii.
Manole
Iată atunci al patrulea şi ultimul dintre visele mele.
Suntem peşti. Din când în când vine Pescarul, ne prinde în plasa lui şi ne duce cu el. Unii ne lăsăm prinşi. Alţii alunecă printre ochiurile năvodului. Ni se pare astfel că ne salvăm. Dar de fapt, ne pierdem. Cădem printre interstiţii în nesfârşitul ocean al rătăcirii noastre. Pentru că acest pescuit depinde de noi. Noi înşine ţesem plasa cu care putem fi prinşi şi salvaţi. Poate tocmai de aceea ne este atât de greu să înţelegem şi de aceea confundăm cel mai adesea libertatea cu rătăcirea.
Ana
Ce cauţi, Manole?
Manole
Dumnezeule! Aici în centru era El. Acum locul e gol.
Ana
Oricum nu poţi să-l vezi.
Manole
E de ajuns să ştiu că există şi cercul ăsta ar avea continuitate, aş putea merge la nesfârşit...
Ana
Nu mai este nimic Manole. Doar drumul în linie dreaptă ce trece pe deasupra.
Manole
Oh! de-aş putea să vomit golul ăsta care se întinde între cele două puncte ale cercului. Un punct numit Eu, celălalt numit... unul nenumit dar necesar pentru a se închega drumul... ce hău imens... şi spaima asta pe care trebuie să mi-o înăbuş. Trebuie. De ce nu pot să urlu... tot nu mă aude nimeni... poate aş scăpa de frică... ori poate mi-ar răpunde cineva...
Hei!
Ecoul
Hei!
Manole
Cine eşti?
Ecoul
Cine eşti?
Manole
Eu sunt, Manole.
Ecoul
Eu sunt, Manole.
Manole
În zadar...
Ecoul
În zadar...
Manole
De nu mi-ar fi frica... frica este siderală, imponderabilă... mi-aş da drumul să plutesc... poate aş da peste ceva care să fie... altceva decât Eu...
Ecoul
Hei, Manole, mai eşti aici?
Manole
Cine mă strigă?
Ecoul
Sunt Eu, Manole, vino înapoi!
Manole
Trebuie să mă abţin. Şi greaţa asta care îmi creşte în cap... îmi tremură genunchii... plexul solar nu mai există... pentru că nu mai există soare.
Ecoul
Întoarce-te, Manole. Acum, sau te vei pierde în neant.
Manole
Întoarce-te... dar poate că sunt neant. Nu trebuie să-mi fie frică. Hei! nu mai e nimeni pe-aici?
Meşterii
Imaginea lumii, imaginea lumii.
Ana
Iubitul meu hai, vino, zideşte-mă iară
Drumul meu s-a sfârşit, dincolo începe zidirea.
Manole
În fiecare zi vine cineva şi ne fură punctul de vedere pe care ni-l conturasem şi lasă în locul lui o derută. Vulnerabili şi umili ne lăsăm dezbrăcaţi ca la o recrutare după care începe un război inutil şi pervers al fiecăruia cu celălalt.
Meşterii
Cum cade clipa în dizgraţii
Cum spune sfinxul aberaţii
Cum ne trezim în complicaţii
E viaţa plină de frustraţii
Manole
Imaginea lumii, Imaginea lumii. Se închide în sine şi noi rămânem pe dinafară străini şi goi. Să intrăm în lume ca într-un... dar mai bine poftiţi... cine vrea să intre? Hai, cine vrea să intre?
Scena III
Ana
De-aş putea să cânt în clipele astea grele.
Otrăvitoare lună de cucută
Maică laptele-ţi usucă
Noaptea se strecoară-n oase
Călător pe stea năucă
Lună ban, lună simbrie
De ce-i porţi pe stea pustie
Lună ca un ochi de peşte
Nu mai sta şi-ademeneşte
Sufletele noastre toate
Peste apă să ne poarte
Lună corn, lună nebună
Cântecele mi le-nstrună
Să mai dăinuim odată
Ziditori din piatră-n piatră.
Cel Ce Nu E
M-ai chemat, Ana? Mă cauţi?
Ana
Eu nu caut. Eu plâng. Manole este cel ce caută. Dar cine eşti?
Cel Ce Nu E
Eu sunt Cel Ce Nu E. Sau dacă îmi permiţi să folosesc un eufemism: Refuzul de a fi.
Meşterii
În cazul acesta, a sosit momentul lozincilor sub forma de program.
"Trebuie să fim cinstiţi".
"Trebuie să fim oneşti".
"Vom construi o lume mai bună, pe baze noi".
Lozincile rezolvă orice problemă, într-un mod eficient şi rapid. Aşa ia naştere necesitatea istorică.
Manole
Cine mă cheamă? Mai are cineva nevoie de mine? Văd că aţi ajuns într-un moment de criză. Iată am adus, din călătoria mea, piatra aceasta.
Piatra asta
Să fie ostoire la durere şi împlinire, la bucurie
Să întărească hotărârea şi să alunge şovăiala
Să limpezească cugetul şi să cureţe fapta.
Să meargă înaintea voastră şi să bată la uşile
Pe care din greşeală, din neştiinţă sau din nepricepere
Strămoşii voştrii le-au închis.
Piatra asta
Să vă întoarcă din drumul rău la voi, nu la străini
Să nu oprească lacrimile, atunci cînd trebuie să plângeţi
Să nu amuţească glasurile, atunci când vreţi să cântaţi
Să nu macine în gol, să nu fie stearpă ci roditoare
Piatra-şarpe, piatra-casă, piatra-fără-lespede-n-ea.
(Prin faţa lui Manole trec toţi ca într-o procesiune şi el atinge cu piatra pe fiecare).
Scena IV
Copilul Anei Manole
Mamă, arată-mi drumul spre tine şi dezleagă-mă din neputinţa în care mă zbat. Aici, în pântecul tău, sunt bătrân ca apa, ori ca noaptea, m-ai condamnat la aşteptare.
Ana
Iubitule, vom fi împreună.
Copilul
Rămâi lângă zid, mamă, nu vreau să ne despărţim niciodată, mai spune-mi ce este prin lume şi spune-mi când va cădea vălul acesta?
Ana
Hai, meşteri! Zidiţi-ne odată.
Manole
Gândul meu se rotunjeşte ca un vis de facere şi aleargă la întâlnirea cu voi. Cine sunt eu? Sunt toţi acei ce suntem. Cine sunt eu? Sunt cel pe care fiecare dintre voi aţi vrea să-l lăsaţi moştenire. Dar de cele mai multe ori obosim, dragii mei. Atunci ne retragem în micile noastre manii, pe care le îngrijim, le şlefuim, le păzim cu grijă până la uitarea de sine. Nici nu ştim când trecem dincolo, preocupaţi de o pată de pe haină, sau de un pantof scâlciat.
Cine sunt eu?
M-aţi uitat, nu-i aşa?
ACTUL III
Scena I
Ana
(În timp ce rosteşte, desenează un cerc).
Dar oamenii răi
Nu sunt cum par ei,
Una ei vorbesc
Şi alta gândesc
Şi meşterii toţi
Fură nişte hoţi
(După ce termină de desnat cercul se adresează meşterilor)
Hai, cine vrea să intre?
Haideţi, curaj. Numai intrând, zidurile vor sta în picioare. Nu puteţi sta pe margine. Trebuie să faceţi parte din...
(Unul dintre meşteri încearcă să intre dar cade în afara cercului).
Ana
Am uitat să-ţi spun că pentru a intra trebuie să fii curat.
Meşterul
Sunt curat Ana, sunt curat.
Ana
Mai caută, meştere, mai caută. Cercul nu minte niciodată. La un capăt şi la celălalt al lui eşti tu însuţi. Deschiderea asta prin care poţi intra este memoria.
Meşterul
Tot timpul am avut în suflet spaima că nu voi putea face lucrul ăsta. Dacă aş fi ştiut...
Vocea
Nici o vorbă. Iar voi ceilalţi, de ce căscaţi gura?
(Meşterii încearcă să-l ajute pe cel căzut dar vocea se aude iar) Nu puneţi mâna, este pierdut.
Meşterul
Deschideţi! Deschideţi! Deschideţi!
Corul
La ce bun!
Vocea
Ha ha... e foarte bine aşa... luaţi atitudine.
(În scenă sunt aruncate obiecte, meşterii încearcă să se ascundă dar în mişcarea lor dezordonată se lipesc de câte un obiect de care nu se mai pot dezlipi).
Vocea
Unde fugiţi? Nu s-ar spune că sunţeţi stăpâni pe voi.
Unul din meşteri
Am găsit.
(Îl urmează toţi şi în faţa intrării în cerc se încinge o încăierare astfel încât până la urmă nu intră nici unul şi cad istoviţi în afara cercului).
Vocea
Programul vostru de fericire nu s-a aprobat. Se amână pe termen nelimitat. Şi acum gata.
(Meşterii încep să se mişte ca şi cînd asupra lor s-ar abate o ploaie de lovituri, fiecare lipit de câte un lucru. Până la urmă cad istoviţi. Manole vine şi dezlipeşte pe rând de la fiecare lucru pe care-l purta. Aleargă care încotro fericiţi.
Meşterii
Suntem liberi! Suntem liberi! Suntem liberi!
Vocea
Sst! linişte. Alternativa dezrobirii nu este libertatea ci zbaterea.
Unul din meşteri
Bestie! Dacă aş putea, te-aş ucide fără cea mai mică ezitare.
Vocea
De ce te zbuciumi? Ha, ha. Nu înţelegi? Eu nu sunt în afară, ci înlăuntru. Hai, intră în cerc, poate ne întâlnim.
Meşterul
Manole, Manole, Manole!
Vocea
În zadar. Meşterul cel mare este sub stare de acuzare. Iată unde aţi ajuns, dacă nu sunteţi cuminţi.
Scena II
Acuzatorul
Având în vedere probele, dăm curs dosarului din care rezultă că cetăţeanul Manole, de profesie zidar, este trimis în judecată sub învinuirea de omor cu premeditare şi acţiunea de manipulare a unui număr de nouă persoane, cu sprijinul unor forţe locale, pe care, din motive lesne de înţeles, le-am numit forţele răului.
Martorul acuzării
Pot să spun că l-am auzit pe meşter spunând soţiei sale:
Stăi, mândruţa mea, nu te speria.
Că vrem să glumim şi să te zidim.
Ori după cum bine se ştie, cu lucrurile astea nu-i de glumit.
Judecătorul
Ştiţi cumva care a fost atitudinea Anei faţă de această problemă?
Martorul
Da, am auzit-o pe Ana spunând meşterului:
Manole, Manole, meştere Manole,
Zidul rău mă strânge
Trupuşoru-mi frânge
Viaţa mi se stinge.
Acum judecaţi şi dumneavoastră...
Neagoe
Onorară instanţă. Adaug la cele spuse de martor un fapt care trebuie să vă reţină atenţia. Este în legătură cu răspunsul lui Manole la întrebarea pe care i-am pus-o ; dacă ar putea construi mai măreţ şi mai bine. La care mi-a răspuns astfel :
Ca noi meşteri mari, calfe şi zidari
Alţii nici că sunt pe acest pământ
Află că noi ştim oricând să zidim
Altă mânăstire pentru pomenire
Mult mai luminoasă şi mult mai frumoasă
Oare ce altceva înseamnă asta decât lipsa de înţelegere asupra necesităţii istorice?
Avocatul apărării
Vă previn că se face o gravă confuzie, ale cărei consecinţe ar putea fi nefaste.
Din documentele demne de încredere reiese clar faptul că nu Manole este cel care a afirmat astea, ci grupul de meşteri. Nu neg faptul că meşterul este un nonconformist, dar este vorba de o vină care nu face obiectul acestei instanţe.
Neagoe
Şi într-un caz şi în celălalt răspunzător este Manole.
Întâiul meşter
Evenimentele şi cronica lor au intrat pe un făgaş anormal. Şi, pentru că încerc să schimb ceva, voi zbura.
Meşterii
(în cor )
Ce se va întâmpla cu noi?
Ana
Să curgă viaţa prin voi iar nu cucută
Voi bate la uşile voastre şi atunci veţi deschide
Mulţime multă se va aduna în cetate
Veniţi, luaţi lumină, daţi foc măştilor voastre
Şi măştilor celor care vă sunt aproape
Iubirea este în voi şi este
Asemenea vouă.
Fiţi oameni şi pietrele vă vor linge tălpile.
Fiţi oameni şi pruncii voştri
Vor fi mai tari decât piatra
Fiţi oameni cu piatra, cu pruncii, cu semnele înalte şi clare de
Vădită bucurie.
Al doilea meşter
Numai zburând, voi ajunge să înţeleg cine sunt.
Avocatul apărării
Ştiţi foarte bine că zeiţa dreptăţii este legată la ochi.
De ce? Luaţi câte o eşarfă şi legaţi-vă. Poate treptat veţi înţelege.
(Meşterii împart spectatorilor eşarfe pentru a se lega la ochi).
Aşa. Acum vedeţi? Cum... nu vedeţi?... Ah, da am uitat să vă spun... prejudecata că balanţa trebuie să fie în echilibru. De aceea nu vedeţi nimic.
Al treilea meşter
Voi zbura în numele dreptăţii. Acest zbor este ambiguu şi neconvingător. Auziţi?... aha... vreau să aud cum sună aceste vorbe în urechile voastre (uşor strigat)... zborul acesta este dreptatea... deci aşa... nici un răspuns... probabil că mă aflu într-o sală goală. Ori poate sunt de cealaltă parte a zidului.
Al patrulea meşter
Sensibilitatea la ridicol este semnul decadenţei... Ori noi suntem mereu la început...
Al cincilea meşter
Eu nu apăr pe nimeni. Nici nu acuz pe nimeni. Moartea este o stare de neamestec în treburile altora.
Călătorul
Datorită tenacităţii voastre cred că veţi reuşi să mă convingeţi.
Al cincilea meşter
Suntem în imposibilitatea de a-ţi demonstra că altfel nu se poate. Noi avem complexul zborului.
Călătorul
Mi se pare nefirească acţiunea voastră.
Al cincilea meşter
Prins în această controversă, era cît pe ce să uit esenţialul şi anume faptul că trebuie să zbor.
Călătorul
Păcat. Tocmai voiam să depun o mărturie care ar putea reformula viziunea asupra procesului. Voi invoca un document găsit în memoria martorilor la zidire: El, adică Neagoe le-a făgăduit (meşterilor) averi mari şi ranguri înalte dacă îi vor înălţa mânăstire frumoasă, cum n-a mai fost alta. Dacă nu, i-a ameninţat cu zidirea de vii chiar în temelii şi poate că şi meşterii şi-ar schimba atitudinea.
Al şaselea meşter
Nu ştiu la ce te referi... cel puţin atunci când e vorba despre atitudinea noastră. Şi apoi, în orice istorie există un intrus. Jocurile sunt făcute.
Călătorul
Domnilor, se poate întâmpla orice, oriunde şi oricând. Iată trei coordonate care definesc zbuciumul acestei lumi... Nu pot să-i simt pe meşteri decât printr-o încercare de a-i povesti. Pentru aceasta trebuie să invoc fapte, întâmplări.
Al şaselea meşter
Suntem asemenea sirenelor, jumătate pământ, jumătate vis într-o stare prelogică. Iată, nu am depăşit legile bestiarului.
Călătorul
Hei, nu se mai întâmplă nimic?
Al şaselea meşter
Avem nevoie de un alt spaţiu şi de un alt timp.
Călătorul
Hai, Neagoe. Dă o mână de ajutor. Poţi să inventezi ceva.
Al şaselea meşter
Dar trebuie să existe o rezolvare. Altminteri zborul nostru este inutil.
Neagoe
Există meştere, deşi veţi muri înainte de a o cunoaşte . Întotdeauna murim înainte cu o clipă de a cunoaşte rezolvarea.
Al şaselea meşter
Cei trei meşteri care am rămas vom zbura împreună.
Neagoe
Unde vă este meşterul cel mare?
Meşterii
(Tăcere).
Neagoe
Tăcerea voastră e o stare minoră.
Sunteţi posedaţi de minorul oriental, scos din gât, şi uşor pervers, minorul efeminat şi trist, lubric şi iconoclast, minorul şarpe, minorul moale, şi leneş, minorul inert, închis în sine însuşi, minorul anaerob ca lotusul, orgolios şi disperat. Ce, aţi ţipat sau mi s-a părut?
Meşterii
Nu e nevoie să ţipăm. Ne complacem într-o stare de provizorat al tăcerii. Suntem tot timpul intimidaţi de ţipetele altora. Al acelora cărora le e frică cu adevărat. Şi la urma urmei de ce ţii neapărat să ţipăm?
Neagoe
(Ironic)
Pentru a vă verifica elanul vital.
Scena III
Cântecul de viaţă şi de moarte al lui Manole
Ana-pământ, Ana-apă, Ana-piatră.
Primeşte-mă în pântecul tău şi toarnă-mă în sângele urmaşilor tăi până va veni vremea să crească lumina ca un copac şi să mă târăsc ca un şarpe nou în somnul lor înţelept şi curat.
Ana-apă, Ana-piatră, Ana-pământ.
Cântecul de viaţă şi de moarte al Anei
Manole-meşter, Manole-şarpe, Manole-faur
Ia-mă şi fă-mă sămânţă şi aruncă-mă în cele patru zări. Din pământul în care voi cădea să crească păinea binecuvântată pe care o vor pune în traistă cei plecaţi la drumuri lungi, în căutare de loc mai bun şi piatră aleasă, din care să crească zidirea.
Manole-şarpe, Manole-faur, Manole-meşter
Să nu ţi se pară lung drumul şi nici greu, de oriunde ai porni te vei întoarce la mine, în cercul perfect al iubirii tale.
Cuprinde-mi genunchii şi eu voi îngenunchea în faţa ta. Cuprinde-mi mijlocul şi eu voi înflori în dorinţa ta de bărbat curat şi neobosit. Cuprinde-mi sânii şi eu mă voi apleca să-ţi veghez somnul tău şi al copilului nostru rămas la temelia lumii mai bune. Cuprinde-mi buzele şi ele îţi vor săruta picioarele, sub care s-au aşternut drumurile veşniciei. Cuprinde-mi ochii şi ei se vor face fântâna în care îţi vei potoli setea pentru osteneala de a mă fi cuprins.
Meşterii
Cântecele voastre să ne fie descântec în leagăn şi mormânt. Suntem martorii unirii voastre şi iubirea voastră va spăla păcatele noastre.
Neagoe
Oare credeţi meşteri, că aţi găsit răspuns la frământările voastre?
Meşterii
Ce poate să insemne aceasta? Noi căutăm. În ochii tăi nu are nici o importanţă faptul că noi am putea construi. Importantă este obsesia ta de a dăinui, efortul tău de a fixa imaginile fugare ale acestei lumi.
Neagoe
Există o lege în noi care ne porunceşte să zidim împotriva haosului. Această lege v-am impus-o.
Meşterii
Oare să fie cea adevărată, Neagoe?
Neagoe
Adevărată sau nu, este singura posibilă. A exista în această lume înseamnă o echilibristică continuă între construcţie şi nimic. Este motivul pentru care, de multe ori, conducătorii popoarelor sunt luaţi drept saltimbanci.
Meşterii
Dar porunca ta trebuia să fie umană.
Neagoe
Nu există uman în lupta cu nesfârşirea.
Manole
Poate doar ceea ce rămâne. Doar trecutul este uman.
Neagoe
Da, aşa este. Ceea ce rămâne se adaugă încă o treaptă la scara înălţării. Este sensul care rămâne, după ce viaţa se va fi stins. În goana permanentă după sens, viaţa se retrage, pentru ca apoi să reapară în pragul morţii.
Meşterii
Numai noi putem vorbi despre moarte, pentru că noi am trecut prin ea.
Neagoe
De ce v-aţi sinucis, meşteri?
Meşterii
Pentru a ne găsi pe noi ce adevăraţi, dincolo de măştile noastre.
Manole
Atunci înseamnă că trebuie să vă urmăm exemplul.
Meşterii
Numai noi putem face acest lucru, pentru că suntem anonimi. Tu şi Neagoe purtaţi o mască specială, pe care nu o mai puteţi da la o parte: masca veşniciei.
Cel Ce Nu E
Sunt cel care le poate oferi o şansă, să declare aici în faţa tuturor că nu sunt veşnici, că sunt anonimi.
Manole
Înseamnă totuşi, să minţim.
Cel Ce Nu E
Eu sunt Cel Ce Nu E, aşa că nu-ţi face probleme. Istoria este înţelegătoare.
Neagoe
Dar...
Cel Ce Nu E
Vă asigur că nimic din ceea ce nu trebuie să se afle nu se va afla. De asemenea, tot ceea ce este programat să se afle; se va afla. Negaţiile şi afirmaţiile alternează după un plan de mistificare bine stabilit.
Neagoe
Înseamnă că şi măştile sunt la nesfârşit.
Cel Ce Nu E
Poate da, poate nu. Şi acum la treabă, domnii mei. Eu sunt cel care vă oferă şansa de a vă lepăda de măşti. Cel puţin de măştile momentului actual. Pentru aceasta însă va trebui să îndepliniţi ritualul trecerii în anonimat. Veţi fi stropiţi cu apă din fântâna lui Manole şi veţi rosti vorbele după mine. După acest ritual vă veţi curăţa de rău şi veţi începe construcţia. Repetaţi după mine:
Veşnicia-i o pasăre, iar noi suntem oameni, ca pasărea trecem.
Manole şi Neagoe
Veşnicia-i o pasăre, iar noi suntem oameni, ca pasărea trecem.
Cel Ce Nu E
Eu, Manole, Eu, Neagoe, unul într-altul suntem ziditori.
Manole şi Neagoe
Eu, Manole, Eu, Neagoe, unul într-altul suntem ziditori.
Cel Ce Nu E
Şi amândoi întru voi, meşteri mari întru voi.
Manole şi Neagoe
Şi amândoi, întru voi meşteri mari întru voi.
Cel Ce Nu E
Vom mai bate pe la uşi şi la porţi să deschidem o lume.
Manole şi Neagoe
Vom mai bate pe la uşi şi la porţi să deschidem o lume.
Cel Ce Nu E
Va mai bate o lume în inima noastră, i-om deschide şi ei.
Manole şi Neagoe
Va mai bate o lume în inima noastră, i-om deschide şi ei.
Scena IV
Ana
Tăcere, imensă tăcere.
Noaptea închisă în sine îmi sfarmă auzul.
Tăcere.
Nimic nu mai trece dintr-o stare intr-alta
Şi umbra unui strigăt îmi creşte în sânge.
Tăcere.
Neagoe
Unde sunteţi, meşterii mei?
Meşterii
Suntem aici; înlăuntru. Hai, daţi-ne drumul, Dar ce? Nu mai e nimeni pe aproape?... Neagoe... Manole... Ana... Daţi-ne drumul! Dar unde aţi plecat? Gata, nu vă mai jucaţi. E timpul să ieşim de aici. Vrem să plecăm la casele noastre. Ne aşteaptă nevestele, copiii... Ori poate aţi plecat şi pe noi ne-aţi uitat aici. Daţi-ne drumul.
Manole
De mii de ani ne apropiem de moarte ca de un zid, într-un permanent, neobosit asalt. Dincolo de acest zid, străbat doar ecourile ţipetelor noastre astfel încât, cei ce ascultă de cealaltă parte a zidului cred despre lumea asta a noastră că este un vacarm, un infern. Au o imagine falsă despre ceea ce se întâmplă, nu-i aşa?
Vedeţi?
Am ajuns la zid.
Cuminţi sau nerăbdători dupa funcţie, sex şi posibilităţi ne lipim urechile de zid şi ascultăm. La un moment dat, zidul devine oglindă şi un alt simţ al nostru participă la investigare. Astfel ne vedem cu şalele plecate iscondind ca prin gaura cheii la cele ce se petrece dincolo: dar ne vedem doar pe noi aduşi de şale. Nu-i aşa că din cauza acestei poziţii incomode suferim şi murim?
Neagoe
Manole eşti pesimist.
Manole
Meşteri mari, calfe şi zidari vestiţi, aşadar, visul s-a împlinit şi putem să urmăm zborul. Tu, Neagoe, vei rămâne aici să cauţi alţi şi alţi meşteri. În locul nostru nu vor şti ce răspuns să-ţi dea. Vor încerca însă urmaşii lor şi tot aşa până la sfârşitul lumii. Acolo unde vor începe alte lumi.
Cântecul de viaţă şi de moarte al lui Manole şi al Anei
Manole
Ana-pământ, Ana-piatră, Ana-apă.
Meşterii
Manole, Manole, meştere Manole.
Manole
Primeşte-mă în pântecul tău, toarnă-mă în sângele urmaşilor tăi până va veni vremea să crească lumina ca un copac şi să mă târăsc ca un şarpe nou în somnul lor înţelept şi curat.
Ana-piatră, Ana-apă, Ana-pământ.
Meşterii
Manole, Manole, meştere Manole.
Cântecul de viaţă şi de moarte al Anei şi al lui Manole
Ana
Manole-meştere, Manole-şarpe, Manole-faur.
Meşterii
Stăi, mândruţa mea, nu te speria.
Ana
Ia-mă şi fă-mă sămânţă şi aruncă-mă în cele patru zări. Din pământul în care voi cădea, să crească păinea binecuvântată pe care o vor pune în traistă cei plecaţi la drumuri lungi, în căutare de loc mai bun şi de piatră aleasă din care să crească zidirea.
Manole-şarpe, Manole-faur, Manole-meşter.
Meşterii
Stăi, mândruţa mea, nu te speria.
Ana
Să nu ţi se pară lung drumul şi nici greu. De oriunde ai porni te vei întoarce la mine, în cercul perfect al iubirii tale. Cuprinde-mi genunchii şi eu voi îngenunchea în faţa ta. Cuprinde-mi mijlocul şi eu voi înflori în dorinţa ta de bărbat curat şi neobosit. Cuprinde-mi sânii şi eu mă voi apleca să-ţi veghez somnul tău şi al copilului nostru rămas la temelia lumii mai bune. Cuprinde-mi buzele şi ele îţi vor săruta picioarele pe care s-au aşternut drumurile veşniciei. Cuprinde-mi ochii şi ei se vor face fântâna, în care-ţi vei potoli setea pentru osteneala de a mă fi cuprins.
Manole-faur, Manole-meştere, Manole-şarpe.
Meşterii
Stăi mândruţa mea, nu te speria.
Editura "CUVÂNTUL NOSTRU"
SUCEAVA, str. Ştefan cel Mare nr. 48
Director: Dr. Dragoş Cortăţeanu
Consilier editorial: Ion Cozmei
Tehnoredactare computerizată Adrian Aniţei
Bun de tipar: 19 martie 1999
Apărut: martie 1999
Tiparul executat sub comanda nr. 834
la S.C. "Poligraf" S.R.L. Suceava
CASA DINTRE LUMI
