luni, 24 octombrie 2011

Paznic în cerc



                                                paznic I
            Te-ai furişat prin şarpe în mărul ce-l păzeam
                        Mi-ai despicat în două iluzia tăriei
            Mi-ai strecurat în sânge nisipul veşniciei
                        Eram femeie sau bărbat şi nu ştiam

paznic II
            M-ai îmbrăcat cu sila şi m-ai pornit la drum
                        Te-ai arătat în şarpe ca frica să mă ardă
            Mi-ai dat un cerc tăcut să-i fiu drept pradă
                        Şi căruia nu ştiu cum să-i mai spun

paznic III
            Să poţi să mă contempli m-ai alungat amar
                        Să mă arunc din nou în gândul despre tine
            Ca într-o mare ca-ntr-un cerc ce nu mai vine
                        Să-mi limpezească somnul şi veghea în zadar


Întâlnire



                        Pornire între eu şi tu
            Mă frânge-n două aşteptarea
                        Cum râul între maluri zarea
            În punctul da. În punctul nu.

                        Distanţa dintre eu şi tu
            Să se măsoare nu se poate
                        Cum totul se revarsă-n toate
            Triunghiul da. Triunghiul nu.

                        Înlănţuiţi în eu şi tu
            Ne-ntoarcem într-un val total
                        Răpuşi de-un semn atemporal
            La ţărmul da. La ţărmul nu.

Pe buza Orientului



                        Pe străzi în cabriolete suave
            Trec îngerii toamnei sublimi şi rasaţi
                        Trec îngerii cai cu îngerii doamne
            Pe şira spinării a mii de bărbaţi

                        Jumătate toamnă jumătate copac
            Mă las jefuit de frigul primar
                        Şi gândul lumină şi gândul opac
            Se nasc din acelaşi homuncul fanar

                        Mă iau de trei ori în spinare şi plec
            Să dau lumii ocol aşa cum e scris
            În cabala ce-n fiece clipă petrec
                        În braţele toamnei prin cabriolete de vis

Nostalgie


 
                        Căruţă poştalion duruitoare cu roţi
            N-ai aripi n-ai nici cal n-ai pe nimeni să porţi
                        Nici pe drum să mai mergi nici s-opreşti la un han
            Te aşteaptă prietenii mei te aşteaptă în van

                        Singuri cu ochii pe ceas stau la pândă ei toţi
            De aceea-i mai bine să întârzii cât poţi
                        Chiar deloc să mai vii dacă-ţi face plăcere
            Ca să-i vezi pe cei hoţi cum se sting de durere

                        Nu cred că mai are vreun rost să-ţi mai spun şi de pod
            Acela ce se rupe în fiece zi căci zilele rod
                        Tot ce trece căruţă poştalion duruitoare cu roţi
            Rod şi podul şi bine ar fi să nu vii dacă poţi
       

Cetatea ideală



                        Cetate întoarsă cu creneluri în jos,
            Cetate tingire, cetate ceaun,
                        Agăţată de-un par,
            Într-o stână pustie.

                        Cetate întoarsă cu răsăritu-n amurg,
            Cetate fântână, cetate izvor,
                        Agăţată de-o luntre,
            Risipită prin veac.

            Cetate întoarsă cu mormintele-n cer,
                        Cetate lună, cetate greier.
            Agăţată de noaptea,
                        Unui alt început.