luni, 24 octombrie 2011

Echilibru - eroare



                        Îmi ascundeam fiinţa sub cuvinte
                        Ca focul sub vreascuri.
                        În juru-i dansam şi mimam
                        Ritualuri neînţelese
                        Precum iubirea.

                        eram frumos fără sa fiu
                        eram eram fără să fiu
                        eram frumoşi fără să fim
                        eram eram fără să fim

                        Îmi arătam fiinţa prin cuvinte
                        Ca o fântână prin ciuturi.
                        Din care nu-mi ostoiam setea
                        Nici eu nici tu
                        Precum străinii.

                        eram curat fără să fiu
                        eram eram fără să fiu
                        eram curaţi fără să fim
                        eram eram fără să fim

                        Straniul balans mi s-a părut,
                        Mi s-a părut a fi să fim
                        Un echilibru,
                        Echilibrul.

                        Eram eram fără să fiu
                        Eram eram fără sa fim

Domnule Proteu



                        Realitate, dac’ai fi un zmeu,
                        Mască mi’aş pune ca să nu’mi vezi frica,
                        Dar zână tu, ce-de-nimic-nu-ţi-pasă,
                        M’ademeneşti cu noaptea ce se lasă.

                        Realitate, dac’ai fi bărbat,
                        M’aş învoi ca să mă lupt cu tine,
                        Dar tu femeie ce-mă-ţii-de-mână,
                        M’ademeneşti cu’ndemnuri-de-mpreună.

                        Realitate, dac’ai fi un idol,
                        Te-aş îmbrăca în aur şi podoabe,
                        Dar tu străino, ce te-chemi-prin-mine
                        M’ademeneşti cu tot ce-nu-mai-vine.

Karma



                        Tăcerilor spuse, cele nespuse
                        Atunci m-am dat vorbelor prins.
                        Dar stinge-s-a toamna, s-aprinde iarna
                        Să stau germinat în Cel nins.

                        Uitatelor glasuri cele cântate
                        Pe scara spre cerul întors.
                        Dar trece-s-a toamna veni-va iarna
                        Să mă prindă în zborul duios.

                        Răpuselor inimi, cele aduse
                        La bobul credinţei stăpân
                        Dar nu mai e toamna, nici ea şi nici iarna
                        Să mă-nvăluie- n cercul păgân.

Iluzia că suntem doi



                        Doi împărţit la doi fac doi.
                        Iată un doi în sine.

                        Doi ori doi fac doi.
                        Iată un doi de început.

                        Doi plus doi fac doi.
                        Iată un doi pentru sine.

                        Doi minus doi fac doi.
                        Iată un doi de neant.

                        Aritmetica aceasta naşte
                        Realitatea realităţii.

Niciodată n-a fost numai atât



                        De-aş fi capătul şirului
Unui neam de nomazi,

Aş rămâne în noapte
Aş rămâne în zi.
Să-i ascult pe ce-i ce-mi şoptesc
Peste şirul de veacuri,
Hai cu noi!

De-aş fi capătul şirului
Unui neam de nomazi,

Aş rămâne în somn
Aş rămâne în veghe.
Cum soldatul în pază ce-aude
Lângă leagănul nopţii,
Hai cu noi!

De-aş fi capătul şirului
Unui neam de nomazi.