PRIN OCHII CERULUI


Când viaţa mi-o privesc prin cer
mă înfior, tresar, surâd,
Şi cred
Că toate-s bune sus,
acolo doar, în cer.
Iar tot ce trebuie să fac
E doar să cred.

Când viaţa mă priveşte pe pământ
alunec, urc, cobor,
Şi simt
Cum toate vin-şi-pleacă-în-pământ,
ca într-o horă ce învăţ
Aici s-o simt.

Când viaţa mi-o privesc din viitor
e ca o naştere,
Din iarnă-n primăvară,
Cum ; chiar de ştiu că ; nu există viitor ;
îl înviez
În fiecare primăvară.

Când viaţa mă priveşte din trecut
atunci dansez, şi cânt,
Şi mă-nfior,
Că într-o horă am jucat cum sunt
şi cum o să mai fiu
Doar gând sonor.



Mircea Rotaru