vineri, 22 iulie 2016

CANTEC IN DOI

CANTEC IN DOI, IN PASI DE DOI, PENTRU NOI DOI 
Cantec popular, mozartian, compus fara pian
popular - pentru ca eu sunt un om din popor
mozartian - pentru ca si el este om
compus in joaca si in bucurie
Ti-aduci aminte cand jucam
acel joc cu tara si ostasi;
Sa-mi vii in brate asteptam
Cu bratele deschise asteptai;
Hai hai roata vietii hai !
Trupul tau frumos il asteptam,
Trupul meu frumos il asteptai.
Hai hai roata vietii hai ! 
Ti-aduci aminte-a mai trecut un an
cu trup si  suflet alergam ;
Sa-mi vii in suflet asteptam,
Cu sufletul deschis ma asteptai.
Hai hai roata vietii hai !
Sufletul tau frumos il asteptam,
Sufletul  meu frumos il asteptai.
Hai hai roata vietii hai !
Ti-aduci aminte cand plecam
in lumea mare eu credeam...
Cum vino doar mai pot canta , 
In viata mea in viata ta ! 
Hai hai roata vietii hai !


vineri, 24 iunie 2016

Sa te intreb despre problemele vietii

Sa te intreb despre problemele vietii

Vreau sa te intreb ceva ;
"Ti-ai deschis inima
Chiar ti-ai deschis inima
Pentru cele ce primesti astazi ;
Este inima ta ca o palma deschisa
indreptata spre cer , primitor, si in care
Dumnezeu daruieste...
Sau este inima ta ca un pumn inchis
gata de bataie cu lumea
pe care o vezi printre gratiile necesarelor probleme,
Cu care inima ta se confrunta
Desi nu sunt problemele ei ?
Si ma tem ca nici ale tale nu sunt.
Ele sunt ale celor ce opereaza sisteme
De tinut inima 
Inchisa ca un pumn. 

sâmbătă, 18 iunie 2016

O, ramai. Dincolo de oglinzi.

 RAMAI. DINCOLO DE OGLINZI.

 E o vreme minunata, o vreme numai buna pentru o plimbare prin parc sau prin padure. Si ma plimb. Ca in orice parc, oameni tineri impreuna sau singuri, sau grupuri, copii, parinti, bunici si bone ; chioscuri cu dulciuri si jucarii, locuri de joaca amenajate pentru copii. Un ambient vesel ,colorat, viu,verde, unde timpul nu este o limba de ceas ci insasi viata in desfasurarea ei. Pentru ca asa traiesc oamenii !

Pe o alee mai retrasa, intr-un soi de penumbra a copacilor din calea razelor de soare, un barbat intre doua varste, cum se spune, imbratiseaza un copac.

"Mergi in parc sau in padure si imbratiseza un copac " imi spunea la telefon prietenul meu M. acum cateva zile. Copacii iti dau energie si ai sa te simti bine."

Continui sa ma plimb pe alei si , deodata, imi vin in minte versurile lui Eminescu. Incep sa recit in gand sau soptit toata poezia, asa cum am memorat-o pentru serbarea de sfarsit de an in clasa a I-a. Atunci am spus pe de rost poezia, nu intelegeam nimic din ceea ce declamam, am primit aplauze, si, dupa serbare am plecat fericit acasa cu premiul I-ii sub bat si coronita in mana. Acum la saizeci si trei de ani imi vine in minte poezia si simt odata cu ea nostalgia timpului, a locului, si a invatatorului. Nostalgia celor ce mi-au fost dragi.

Eu cred ca dupa orele si anii de scoala si inca din timpul orelor si anilor de scoala, ar fi bine sa mergem in parcul cu copaci sau in padure, acolo unde putem auzi chemarea

O, ramai, ramai la mine,

Te iubesc atat de mult !

Ale tale doruri toate

Numai eu stiu sa le-ascult ;

Intr-o lume in care nimeni nu mai asculta - toti invatam sa vorbim pentru a spune despre noi - nepasatori la cele ce vor sa ne spuna ceilalti - carora le cerem continuu cu fiecare sunet, fiecare silaba si vorba pe care o gandim sau rostim - le cerem un singur lucru; sa ne asculte,sa fim ascultati. Asa se face ca, de fapt,  ca nu ne asculta nimeni - nici pe noi nici pe ceilalti - pentru ca ceilalti, la randul lor... sau chiar peste rand, vor sa fie ascultati. Nu sa asculte !

Dar padurea ne asculta !

"Pe cine asculta padurea ? "

"Pe copil - pe copilul uitat - pe copilul ramas - pe cel ce ramane copil - si este copil - la treizeci de ani, la cincizeci de ani, sau la nouazeci - pe cel ce iese eliberat din chingile timpului ca prizonier al varstei sale - si intra in padure - copil liber de varste.

Padurea ne asculta asa cum suntem. Asa cum numai Dumnezeu o poate face. Cu dorurile noastre de viata si cu dourile noastre de fiinta. Cu cele ce vrem sa-i spunem si cu cele nespuse pe care umbra noastra - celalalt fel de a fi la nostru - alias-ul nostru, ar vrea sa-l spuna, sa-l marturiseasca. Umbra noastra poate sa vorbeasca in umbra padurii deoarece 

In al umbrei intuneric 

Te asaman unui print, 

Ce se uit'adanc in ape 

Cu ochi negri si cuminti ;

"Pot sa ma asaman unui print ? Chiar pot eu oare sa fiu print ? Daca ma uit in oglinda ce-mi spune ea ? Ce vad eu ? 

Oglinda imi spune imi arata ceea ce stiu deja despre mine, ceea ce tocmai vad, ceea ce mi-au spus si mi-au aratat si altii. 

................................................................................................................................

DINCOLO DE OGLINZI

Padurea ma cheama, ne cheama ca sa ne privim in oglinda apei, in oglinda lunii si a cerului, in oglinda timpului. A timpului din clipa si veac laolalta. 

Eu te vad rapit de farmec

Cum ingani cu glas domol,

In a apei stralucire  

Intinzand piciorul gol 

 Si privind in luna plina

La vapaia de pe lacuri,

Anii tai se par ca clipe

Clipe dulci se par ca veacuri .

Oglinzile acestea imi arata, ceea ce nu stiu inca despre mine, ceea ce nu-mi spune nimeni altcineva.

Si ma mai invata padurea, si ne mai invata ceva... ce doar oamenii foarte intelepti care vad dincolo de oglinzi ne pot invata; sa ascult, sa aud si....

Si prin vuietul de valuri, 

Din miscarea 'naltei ierbi, 

Eu te fac s-auzi in taina 

Mersul cardului de cerbi;

................................................................................................................................

DINCOACE DE OGLINZI

Astfel zise lin padurea,

Bolti asupra-mi clatinand;

Suieram l-a ei chemare

S-am iesit in camp razand.

Ma plimb pe aleile parcului. Privesc cerul printre coroanele copacilor. Nu-mi vine sa fluier si ma gandesc la faptul ca aceasta stare de nepasare pe care o traim in timpul tineretii este pentru noi oamenii ca o binecuvantare. Pe care daca am fi intelepti am folosi-o ca pe o  oportunitate deoarecce este un semn cum ca am putea fi, am putea redevini copii. Putem face asta daca ceea ce pierdem prin natura re-construim, re-nastem in spirit. Ceea ce vedem dincoace de oglinda cu o singura perspectiva schimbam cu ceea ce vedem dincolo de oglinzile cu infinite perspective. Noi nu facem asa si astfel ratam unul dintre timpii oportunitatii. Radem la chemarea padurii si ramanem ca fermecati prizonieri ai timpului din cuprinsul varstei. Ai timpului din clipe, ceasuri, zile si nopti, si veacuri si.....

Fluieram !

Si ne intrebam si ne miram intr-o stare de nostalgie asemanatoare cu aceea a paradisului pierdut

"Unde esti copilarie,

Cu padurea ta cu tot ?....pentru ca

Astazi chiar daca m-as intoarce

A-ntelege n-o mai pot...

Este o intrebare si o mirare la care constat ca, pe aleile parcului precum o padure, ficare dintre noi, raspunde intr-un fel sau altul ..... despre viata cu intrebari si mirari.

 

marți, 24 mai 2016

Nu m-am lăsat iubit îndeajuns



Nu m-am lăsat iubit îndeajuns;
despre singurătatea din întrebări

Despre singurătateta mea ?!
Mă întrebi ?
Tu te simţi singur ?
Eu ?!
... poate nu am fost îndeajuns mângâiat,
Sau ocrotit.
Ceea ce îmi vine în minte acum
...aşa dintr-odată, este că
Nu m-am lăsat iubit îndeajuns
şi aşa am rămas singur.
Cei care care m-au iubit au plecat pe rând
Cei care au rămas
n-au înţeles de ce nu i-am lăsat să mă iubească
atât cât să nu rămânem singuri;
Măcar atât !
Unii pleacă alţii rămân
Aşa e viaţa !
Tata a ieşit din viaţa lui de om tânăr
Şi din viaţa mea de copil sărac în amintiri despre el
Mama a plecat mai târziu, ce-i drept
Şi fără să vrea
Mi-a lăsat în suflet un gol;
De aceea poate
Ea se întoarce mereu şi din sufletul ei
Simt că îmi spune ;
„Sunt aici, cu tine, nu te speria !”
-          Spuneai că n-ai iubit îndeajuns ?
-          Nu. N-ai auzit bine, sau poate n-ai înţeles.
Spuneam că
„Nu  m-am lăsat iubit îndeajuns .„
Cei care m-au iubit au plecat
Şi m-au lăsat singur.
-          Ce să-ţi mai spun ?
-          Tu... ?!
 Din volumul în pregătire "Cunoaşterea tacită "